13% din jocurile din Google Play colecteaza date despre utilizator si le transmit mai departe


Aproape 13% din cele mai populare jocuri de Android contin reclame agresive care pot trimite numarul de telefon al utilizatorilor catre terti, releva un studiu realizat de Bitdefender, liderul pietei romanesti de solutii antivirus, pe 130.000 de aplicatii. Desi publicitatea este prin definitie inofensiva, reclamele agresive pot fi folosite pentru a colecta cantitati uriase de date personale ce sunt vandute sau distribuite ulterior companiilor de publicitate sau altor entitati, fara a informa utilizatorul in mod explicit cu privire la acest lucru.

 

 

Este cazul jocului Speed Parking 3D, pe locul 35 in Google Play in topul celor mai descarcate aplicatii gratuite in Romania, cu peste 4 milioane de utilizatori activi. Aplicatia solicita diverse informatii de care poate sau poate sa nu aiba nevoie pentru functionare, printre care si numarul de telefon. Potrivit descrierii din Google Play, ’’aplicatia determina numarul de telefon si ID-ul de gadget, daca un apel este activ, precum si numarul de la distanta conectat printr-un apel’’.

Aceasta functie a jocului il expune nu doar pe utilizator, dar si pe prietenii acestuia, persoane cu care el vorbeste la telefon. In plus, programul ii inregistreaza si adresa de email.

’’Reclamele agresive reprezinta cea mai recenta metoda de colectare a datelor personale in scopul realizarii unor profiluri complete de utilizatori. Acestea sunt cu atat mai valoroase cu cat contin mai multe informatii despre o anumita persoana. In Google Play sunt mai mult de 500.000 de aplicatii. V-ati intrebat cate dintre ele va respecta dreptul la intimitate?’’, spune Catalin Cosoi, Chief Security Researcher, Bitdefender.

O tactica de marketing tot mai des folosita este abordarea directa a potentialilor clienti prin trimiterea de SMS-uri promotionale. Numerele de telefon incluse in astfel de campanii nu sunt intotdeauna ale unor clienti care le-au dezvaluit cu buna stiinta, ci si ale unor utilizatori de diverse programe ce expun datele personale fara un acord explicit din partea clientului.

Alte aplicatii din topul celor mai descarcate in Romania care inregistreaza informatii confidentiale de care n-ar avea nevoie sunt Fingerprint Lock Scanner, ce incarca numarul de telefon catre baze de date terte sau Rubik’s Cube 3D si Speedtest.net care, in plus, inregistreaza si locatia utilizatorului. Mai mult decat atat Rubik’s Cube 3D acceseaza si fotografiile din terminal.

Despre ionas2
Toate programele prezentate pe acest blog sunt instalate si testate pe sistemul de operare Windows 7 Ultimate(32biti) si Windows 8 Pro (32biti). Programele pentru Android sunt testate pe tableta Allview Speed City cu sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: